Moarte și exil: Imigranții greci

"Un reprezentant consular britanic a estimat în 1880 că numărul acestor imigranți a ajuns la 200 000 în mai puțin de 20 de ani." Stimați ascultători, cu acest citat s-a încheiat episodul de săptămâna trecută al programului Moarte și Exil.

Migrația grecilor nu s-a limitat la orașele de coastă. Ei s-au stabilit și în orașele din interiorul țării, cum ar fi Manisa, Akșehir și Aydın, precum și în multe alte orașe dezvoltate din punct de vedere economic. Grecii care au venit din regiunile interioare în orașe portuare precum Trabzon și Giresun, încep o mică revoluție economică în aceste orașe, bazată pe libera întreprindere și comerțul exterior. Înlocuirea turcilor cu negustorii imigranți greci în câțiva ani duce la o schimbare a compoziției etnice a unor sate și orașe întregi. O altă localitate cu o poziție și o importanță deosebită în migrația grecilor este Ayvalık. Într-o perioadă scurtă de 30 de ani, devine un important centru cultural și industrial grec, unde trăiesc 40 de mii de oameni, se înființează spitale și școli, iar portul său are capacitatea de a găzdui 2 mii de nave.

În 1773, edictul sultanului care conferea mari privilegii a întărit și mai mult această poziție a orașului. De fapt, introducerea principiului care nu permitea populației musulmane să locuiască în zonele populate de greci nu era altceva decât autonomie, ba chiar mai mult decât atât. Cu toate acestea, acest statut special a luat sfârșit odată cu revolta grecilor din 1821. Însă până la această revoltă grecii s-au bucurat de un privilegiu special care nu era recunoscut nici măcar pentru turci. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a avut loc o migrație masivă a grecilor din Balcani către Anatolia, în special din regiunile în care au avut loc rebeliuni și războaie. Cu toate acestea, de data aceasta, motivul migrației nu a fost economic, ci în primul rând preocupările legate de securitate. Potrivit unora, motivul principal al acestui val de migrație a fost politic. Dovadă în acest sens, în opinia susținătorilor acestui punct de vedere, este Statul Ionian înființat în Izmir în martie 1922, în timpul ocupației elene.

În esență, indiferent de motive, singurul lucru adevărat este că un număr mare de greci au emigrat în Anatolia atât în timpul Războiului Otoman-Rus, cât și în timpul Războiului Balcanic din 1993. Ultima migrație greacă, care a implicat și armeni, a avut loc în 1919. Atena a trimis greci din America, din sudul Rusiei și din multe alte locuri în diferite părți ale Anatoliei pentru ca aceștia să formeze majoritatea populației acolo. Potrivit documentelor oficiale, până la sfârșitul lunii ianuarie 1920, administrația otomană a fost forțată, sub presiunea marilor puteri, să permită așezarea a 335 883 de armeni și greci în Anatolia. Potrivit lordului Curzon, până la începutul anului 1921, 126 000 de imigranți greci au fost aduși și s-au stabilit doar în jurul orașului Izmir. Conform cifrelor oferite de Celal Bayar, în total, 1 milion 80 de mii de greci au fost adunați în Anatolia de Vest.

Eforturile pentru ca populația greacă să devină majoritară în Anatolia de Vest și în Trabzon nu s-au limitat doar la atât. În același timp, s-au depus eforturi și pentru a reduce numărul de turci. În acest scop s-a recurs și la exterminare și deportare. Atât de mult încât, în timpul ocupației elene în Anatolia de Vest, conform estimărilor, peste 50 de mii de persoane din regiunea de la Aydın la Isparta și Antalya se aflau într-o situație mizerabilă. Apoi, din nou, 60 de mii de oameni au fost forțați să părăsească regiunea Bergama.

Secolul al XIX-lea a fost cel mai lung secol pentru Imperiul Otoman și pentru turci. Dar nu numai Imperiul Otoman a avut de suferit la începutul secolului al XIX-lea. În 1814 a avut loc o luptă pe viață și pe moarte între Franța republicană și monarhiile europene. Deocamdată, Franța este în frunte. Atât de mult încât întregul continent, aproape de la Paris până la Moscova, este strivit sub cizmele armatelor lui Napoleon, sub ghearele iernii și ale foametei. Ceea ce nu au putut face toate armatele din Europa, au putut face stepele rusești geroase și armata rusă. Ea învinge armatele lui Napoleon și le trimite înapoi de unde au venit. În urma acestei evoluții, monarhiile europene răsuflă ușurate. Dar totul are un preț.

Odată cu Congresul de la Viena din 1815, acest preț a fost plătit. Cu alte cuvinte, Rusia a primit titlul de salvator al Europei. Este inevitabil faptul că Rusia, care a apărut acum pe scena istoriei ca noua putere a Europei și, bineînțeles, a lumii, va urmări acum obiective mai mari. Rusia, care în urmă cu doar 150 de ani fusese preocupată de respingerea atacurilor Hanatului Crimeii, se află acum pe arena istoriei ca o nouă putere. Denumirea jocului care se desfășoară este "Chestiunea orientală"... Chestiunea orientală, care a intrat astăzi pe ordinea de zi odată cu "Proiectul Marelui Orient Mijlociu", este o chestiune creștin-musulmană, potrivit unora, și o chestiune turco-europeană, potrivit altora. De fapt, odată cu apariția turcilor ca putere politică în zona geografică anatoliană, este vorba de lupta politică dintre turci și Occident, deoarece turcii sunt purtători ai drapelului Islamului.