Știați că ...?

Prima fabrică de avioane din Turcia

1714520
Știați că ...?

Știați că prima fabrică de avioane din Turcia a fost înființată în 1926?

Odată cu proclamarea Republicii, Turcia a intrat într-un proces de dezvoltare major în aproape toate domeniile. Aviația a fost una dintre aceste domenii. Mustafa Kemal Atatürk a acordat o mare importanță dezvoltării aviației în Turcia. În data de 7 septembrie 1925 o companie cu un capital de 3,5 milioane de lire turcești a fost înființată în conformitate cu decizia Consiliului de Miniștri. 51% din acțiuni erau deținute de Ministerul Apărării Naționale din Turcia și 49% de Fabrica de Avioane Junkers din Germania. Materialele necesare pentru construcția Fabricii de Avioane din Kayseri au fost aduse din Germania. Fabrica a fost inaugurată cu o ceremonie solemnă la 6 octombrie 1926. Procesul de producție a început cu 50 de muncitori turci și 120 de germani în 6 hangare. Fabrica era una dintre cele mai mari fabrici de avioane din lume atunci când a fost fondată.

La doi ani de la înființare, compania germană și-a vândut acțiunile către Asociația Aeronautică a Turciei, iar producția a fost oprită pentru o perioadă. La Fabrica de Avioane din Kayseri, care a fost redeschisă în 1930, au fost produse în total 212 de avioane de 7 modele diferite până în anul 1942. Cu efectul Ajutorului Marshall acordat Turciei de către SUA în anii 1940, a fost mai  întâi oprită producția la fabrica de avioane, apoi fabrica a devenit un centru de aprovizionare și întreținere.



Ştiri din aceeaşi categorie