Politica Federației Ruse în Libia

Agenda zilei

1564518
Politica Federației Ruse în Libia

Articolul cercetătorului în domeniul politicilor externe al fundației SETA (Fundația pentru cercetări politice, economice și sociale), Can Acun.

Deși Libia este o țară importantă în ceea ce privește poziția sa geopolitică în legătură cu Africa de Nord, Mediterana de Est și Europa de Sud, ea este, de asemenea, o țară foarte bogată în ceea ce privește resursele energetice. În acest context, puterile regionale și globale doresc să fie influente în lupta pentru putere în curs de desfășurare în țară și să aibă un cuvânt de spus în modelarea viitorului Libiei. Rusia se află în fruntea acestor țări.

Înainte de răsturnarea lui Gaddafi în 2011, Libia, deși era o țară socialistă, a urmat o cale independentă de Moscova. În ciuda acestui fapt, relațiile dintre Libia și Rusia au inclus o cooperare militară și economică foarte profundă. Cu toate acestea, după destrămarea URSS, această cooperare a luat sfârșit odată cu sprijinul politic al Moscovei pentru sancțiunile internaționale impuse Libiei. Însă Rusia, care a început să se întărească sub conducerea lui Putin, s-a întors pe scena politică mondială și și-a restabilit relațiile cu Libia. A început să fie eficientă în Libia, prin încheierea unor acorduri importante în domeniul armelor și energiei. Până la revoluția și intervenția străină care a început în țară cu efectul Primăverii arabe. În timp ce intervenția condusă de NATO îl răsturna pe Gaddafi, Rusia a fost eliminată din joc în Libia.

O perioadă lungă de timp Rusia doar a urmărit conflictele interne în curs de desfășurare în Libia, și în cele din urmă, în 2017, a început să devină din nou activă, profitând de vidul de putere din această țară. Ea s-a apropiat de generalul pucist Hafar, a trimis trupe de mercenari Wagner în Libia și a câștigat influență în special în estul țării. Rusia a ales să coopereze cu țări precum Emiratele Arabe Unite.

Astăzi, politica libiană a Rusiei vizează oficial să aducă Guvernul de Acord Național și Armata Națională Libiană  la masa negocierilor. Încercând să-și asume rolul de „un arbitru imparțial”, Moscova se prezintă pe sine ca susținător al unei soluții politice la criză. Dar situația din regiune arată contrariul. Se știe că Moscova a oferit nu numai sprijin politic, ci și militar armatei lui Haftar. Armele rusești sunt adesea văzute în mâinile luptătorilor Armatei Naționale Libiene, iar mercenarii lor sunt prezenți în zone de conflict. Cu toate acestea, Kremlinul continuă să nege atât existența mercenarilor, cât și vânzarea de arme.

În ultimii ani, Moscova a arătat o tendință de a aplica „metode netradiționale”, cum ar fi mercenarii și Grupul de contact în politica sa în Libia. În acest context, cursul politicii externe a Rusiei în Libia este modelat de președintele Republicii Cecene, Ramzan Kadirov, care joacă rolul de reprezentant al Rusiei în Orientul Mijlociu. În plus, Ramzan Kadirov împreună cu consultanții săi Adam Delimhanov și Lev Dengov formează Grupul de contact Libia-Rusia înființat în 2015.

Rusia a fost eficientă pe teren, profitând de vidul de putere din Libia. Ea a început să-l susțină din punctul de vedere militar pe Haftar. Și-a îmbunătățit relațiile cu familia Gaddafi și mai ales cu Seyfülislam. Prin angajamente cu țări precum Emiratele Arabe Unite și Egiptul, a stabilit Wagner în Libia și a câștigat o influență semnificativă, în special în estul țării. În conjunctura actuală, ea dorește în primul rând să își mențină influența. Unul dintre obiectivele Rusiei în Libia este să încerce să devină un jucător eficient pe piața energetică mediteraneeană, oferind o atmosferă politică adecvată pentru a deschide spații companiilor energetice rusești precum „Rosneft”, „Tatneft” și „Gazprom”. Mai mult decât atât, implicarea Moscovei în lupta pentru putere în Libia este determinată de dorința sa de a obține diferite câștiguri politice care îi vor consolida prezența în țară. În plus, Moscova își propune să își extindă prezența pe continentul african, în special în regiunea est-mediteraneeană. Astfel, Libia o țară cu cea mai lungă coastă mediteraneeană din „regiune” bogată în energie a câștigat un loc pe agenda politicii externe rusești. În ciuda importanței sale economice, soluționarea conflictului libian nu este una dintre cele mai vitale probleme pentru Moscova. Rusia își propune să își arate influența asupra altor actori regionali, implicându-se în criza din Libia.



Ştiri din aceeaşi categorie