Moarte și exil: Anexarea Vilaietului Rumelia

"Pentru că în perioada respectivă, totul în Balcani este, cel puțin aparent, liniștit. Dar în realitate, zona fierbe pe dinăuntru. Prima scânteie apare odată cu ocuparea Vilaietului Rumelia de Est, cu capitala Plovdiv, în 1885. Odată cu anexarea sa de către Principatul Bulgariei fără să se tragă măcar un foc de armă, scânteia se transformă într-o minge de foc în Macedonia și cade direct în poala Imperiului Otoman." Dragi ascultători, săptămâna trecută am încheiat episodul cu aceste cuvinte. Continuăm cu următorul episod Anexarea Vilaietului Rumelia.

În ceea ce privește rolul actorilor în desființarea Imperiului Otoman, „dacă Bulgaria a fost șah, Macedonia era mat". Congresul de la Berlin a lăsat Macedonia într-o situație foarte proastă. Precum spunea Bismarck „Cine controlează Valea râului Vardar, stăpânește Balcanii", calea spre a stăpâni Balcanii trecea prin controlarea Văii râului Vardar, adică a Macedoniei. Cu toate acestea, se pare că Imperiul Otoman, care deocamdată este stăpân, este doar un spectator. Pentru că în Macedonia, zguduită de revolte, singura țară fără cuvânt de spus este chiar Imperiul Otoman, stăpânul regiunii.

În aceste condiții, singurul lucru pe care l-a făcut sau l-a putut face  Sublima Poarta este să stea cu mâinile legate și să aștepte să i se comunice ziua și ora plecării trenului spre Istanbul. Anexarea Rumeliei de Est de către Bulgaria în 1885 aduce o nouă dimensiune evenimentelor din Macedonia. Mai întâi, o astfel de evoluție schimbă echilibrul forțelor în favoarea Bulgariei. Acest lucru îi încurajează pe comitagii susținuți de Bulgaria. Dorința lor este aplicarea cât mai rapidă a articolului 23 din Tratatul de la Berlin, care permite stabilirea suveranității populațiilor majoritare în regiuni. Desigur, nu este vorba doar de dorință. De asemenea, ei creează comitete secrete de revoluție și recurg la acțiuni armate pentru a determina marile puteri să intervină în regiune.

Conflictele armate capătă o nouă dimensiune odată cu înființarea VMRO (Vıtreșna Makedonska Revolyutsionna Organzatsiya), Organizația Revoluționară Internă Macedoneană, în 1893. În Macedonia începe o perioadă de haos și teroare care va dura aproximativ 20 de ani. Activitățile comitagiilor pro-bulgari și sprijiniți de Bulgaria îi determină și pe ceilalți vecini să acționeze. Grecia, temându-se de o rapidă anexare a Macedoniei de către Bulgaria, oferă sprijin material și moral grupărilor grecești pentru a stabili suveranitate asupra acestor teritorii. Serbia, urmărind îndeaproape activitățile celor două țări în Macedonia, nici ea nu stă cu mâinile în sân și depune eforturi mari pentru înființarea și sprijinirea bandelor sârbe.

Acum, pentru Serbia, prioritatea în politica externă nu mai este Bosnia și Herțegovina, ci Macedonia. Pe scurt, părțile care doresc să schimbe situația în favoarea lor intră într-o luptă acerbă pentru supremație. Iar această luptă este extrem de sângeroasă. O zi, un sat trece sub controlul comitagiilor bulgari și este afiliat Bisericii Bulgare, în ziua următoare ajunge sub controlul bandelor grecești și trece sub controlul Patriarhie (Ecumenice), iar locuitorii devin greci. A treia zi, când bandele sârbe preiau controlul, satul este alipit Bisericii Sârbe, iar locuitorii devin parte a națiunii sârbe. Umor negru... Uneori, conform lui H. N. Brailsford, din motive economice și necesități, un sat poate deveni bulgar, sârb sau grec.

Stăteam de vorbă cu un țăran înstărit care venise la piața din Manastir dintr-un sat vecin. Vorbea grecește bine, dar nu ca un grec, scria Brailsford. L-am întrebat: „Satul tău este grec sau bulgar?" Mi-a răspuns: „În urmă cu patru ani era grec, dar acum e bulgar". A vorbit de parcă ar fi povestit ceva absolut banal și firesc. „Cum s-a întâmplat această minune?" am întrebat. Răspunsul primit a fost: „Noi toți suntem niște oameni săraci, dar am vrut să avem o școală și un preot. Aveam un profesor grec. Îi plăteam 5 lire sterline pe an și îi asiguram hrana, iar consulul grec îi mai plătea încă 5 lire. Dar nu aveam propriul nostru preot. Un preot servea în mai multe sate deodată, iar sosirile și plecările lui nu erau deloc regulate. Am depus o plângere episcopului grec, dar nu a făcut nimic. Bulgarii, auzind de asta, au venit și ne-au făcut o propunere. Ne-au spus că ne vor trimite un preot care să locuiască în sat și un profesor căruia nu îi vom plăti noi. Și uite așa, domnule, pentru că suntem un sat sărac, am ajuns acum bulgari."