Ar putea eforturile diplomatice ale Türkiye să oprească  Israelul?

Pe măsură ce ofensiva israeliană împotriva Fâșiei Gaza ajunge la cea de-a 13-a zi, criza în dimensiunea umanitară a războiului se adâncește.  Sprijinul deschis al SUA și al unui număr semnificativ de alte țări occidentale pentru Israel în campania sa ofensivă a creat o stare de excepție nelimitată față de acțiunile Israelului. Prin adoptarea pedepsei colective ca strategie de război, Israelul și Statele Unite, cu sprijinul lor nelimitat, sunt pe cale să arunce stabilitatea regională și securitatea globală într-o nouă criză istorică. Climatul politic din Orientul Mijlociu se schimbă treptat. Țările din regiune nu au făcut încă niciun pas pentru a opri războiul. Multe țări nu au fost capabile să adopte o poziție care să treacă de la nivelul retoric la cel practic. Türkiye, pe de altă parte, desfășoară o diplomație regională echilibrată în fața agresiunii israeliene din Gaza. În acest context, Ankara este una dintre cele mai active țări care încearcă să oprească războiul și să împiedice extinderea crizei. Pornind dintr-o poziție realistă, Türkiye urmărește o politică care acordă prioritate utilizării active a dialogului regional și a unei abordări umane.

Articolul șefului Direcției Studii de securitate al Agenției SETA, Prof. Dr. Murat Yeșiltaș.

În prima sa declarație după izbucnirea conflictului (7 octombrie) președintele Erdoğan a invitat părțile implicate să dea dovadă de reținere și le-a cerut să evite orice acțiune impulsivă. El a criticat atacurile Israelului asupra Fâșiei Gaza și a susținut că problema poate fi soluționată doar prin înființarea unui stat palestinian în conformitate cu frontierele din 1967, cu capitala Ierusalimul de Est și respectând integritatea teritorială a acestuia. Președintele Erdoğan a dedicat o parte semnificativă a agendei sale întrevederilor cu liderii altor țări. În acest context, el a desfășurat până în prezent o diplomație telefonică activă, purtând discuții cu 18 șefi de stat. În cursul acestor convorbiri telefonice el a subliniat că prioritatea sa este o încetare a focului umanitară, crearea unui coridor umanitar și necesitatea ca Israelul să acționeze în conformitate cu dreptul internațional.

 Ministrul de externe Hakan Fidan depune, de asemenea, eforturi diplomatice intense. Obiectivul lui Fidan este de a opri campania de război a Israelului cât mai curând posibil prin folosirea eficientă a diplomației regionale. În acest context Türkiye depune eforturi imense pentru a limita agresiunea Israelului și pentru a găsi o soluție realistă prin asigurarea unui armistițiu adevărat prin intermediul unei diplomații active care să implice Egiptul, Libanul, Arabia Saudită, Iordania, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Pakistanul și Iranul. Cel mai frapant aspect al remarcilor lui Fidan din cadrul discuțiilor este faptul că el a folosit un limbaj realist și clar în ceea ce privește soluționarea problemei palestiniene. Subliniind faptul că Israelul nu poate fi pe deplin în siguranță fără o soluție la problema palestiniană, ministrul atrage atenția asupra posturii de ocupant a Israelului și susține că înființarea unui stat palestinian care să se situeze în interiorul granițelor sale din 1967 cu capitala Ierusalimul de Est și să se bucure de o integritate teritorială este cea mai urgentă problemă a regiunii.  De fapt, aceasta și este poziția oficială a Türkiye în conflictul palestiniano-israelian și o abordare pe care dreptul internațional o recunoaște ca soluție.

Activitățile de mediere ale Türkiye constituie o parte importantă a diplomației. Primul obiectiv este de a pregăti o bază robustă pentru negocieri prin eliberarea cetățenilor Israelului și a altor țări luați ostatici de Hamas. Canalele de dialog ale Türkiye cu Hamas și experiențele sale anterioare îi permit să joace un rol activ în această privință. Un alt obiectiv, menționat de asemenea de Fidan, este posibilitatea ca Türkiye să joace rolul de stat garant. Un mecanism cu mai multe părți garante la care Türkiye ar lua parte ar garanta respectarea regimului de încetare a focului după anunțarea acestuia.

 Un alt punct important este pericolul ca această criză ar putea periclita și pune capăt normalizării regionale și ar putea duce la apariția unei noi crize de securitate regională. Sprijinul politic și militar deschis al SUA pentru Israel și mobilizarea forțelor sale militare în regiune, aparent pentru a descuraja din punct de vedere militar țările din regiune, sporește riscul ca războiul să nu rămână limitat la Gaza și să implice și alți actori. O astfel de posibilitate înseamnă o nouă criză de securitate regională pentru Türkiye. Astfel, pentru Türkiye, o încetare a focului și oprirea atacurilor israeliene reprezintă un pas pentru a preveni destabilizarea mediului de securitate regională la scară mai largă.

 Ultimul element este posibilitatea ca atacurile Israelului asupra Gazei să curme procesul de normalizare dintre Türkiye și Israel, care a luat avânt înainte de război. Deși președintele Erdoğan folosește un limbaj echilibrat pe această temă, iar prioritatea Türkiye este de a pune capăt crizei, pe măsură ce criza se adâncește și violențele Israelului cresc, normalizarea poate fi din nou amânată. De aceea, normalizarea dintre Türkiye și Israel este supusă unui test realist. Tocmai în acest moment ar putea fi nevoie să fie pus din nou sub semnul întrebării temeiul normalizării. Ceea ce este important este ce fel de climat regional va emerge după 7 octombrie. Nu pare să fie posibil să vorbim despre viitorul relațiilor dintre Türkiye și Israel independent de acest lucru.

În primul rând, normalizarea Türkiye-Israel va trebui să se desfășoare pe un nou temei după 7 octombrie. Deoarece așteptările privind normalizarea au fost menținute la un nivel destul de ridicat înainte de 7 octombrie. Nici chestiunea energetică, nici alte probleme geopolitice nu au fost factori suficient de puternici care ar putea duce singuri la normalizare. În al doilea rând, relațiile Türkiye-Israel nu au fost niciodată o relație de alianță similară cu relațiile dintre SUA și Israel. Este puțin probabil ca așa-numita epocă de aur a relațiilor din anii 1990 să se întoarcă. În al treilea rând, pragmatismul politicii externe în ambele țări are limitele sale.  Deoarece pragmatismul moral al Türkiye și pragmatismul nelimitat al Israelului au funcționat ca o dinamică importantă care a permis celor două țări să mențină relațiile la nivelul maxim, fiind imposibilă aprofundarea relațiilor din cauza problemei palestiniene. În consecință, este foarte dificil pentru politica externă turcă să separe cele două chestiuni. În cele din urmă, este destul de clar că publicul turc, dacă ar avea de ales între normalizarea cu Israel și chestiunea palestiniană, ar da prioritate chestiunii palestiniene. Aceasta este una dintre cele mai importante dinamici pe care președintele Erdoğan trebuie să o ia în considerare.

Având în vedere toate aceste dinamici, Türkiye este una dintre țările care joacă cel mai activ rol în regiune pentru a preveni agravarea crizei și pentru a asigura o încetare a focului. Este probabil ca adâncirea crizei să pună capăt, pentru moment, normalizării relațiilor dintre Türkiye și Israel. Ceea ce este mai important, este faptul că atacurile israeliene începând de la 7 octombrie și consecințele acestora au potențialul de a afecta procesul mai amplu de normalizare în politica externă a Türkiye. Iar viitorul acestuia depinde de cât de mult Occidentul va sprijini Israelul și cât de mult va ignora regulile artificiale de război și conflict inventate de Israel.