Summitul liderilor UE și Turcia

Liderii UE au avut încă o reuniune la nivel înalt la sfârșitul lunii iunie. Reuniunea a urmat după un program diplomatic aglomerat pe tot parcursul lunii.

Articolul Directorului Departamentului pentru Cercetări în domeniul securității al fundației SETA conferențiar universitar, Murat Yeșiltaș.

Împreună cu summit-urile G-7, NATO și SUA-UE din iunie 2021, relațiile transatlantice au câștigat un nou impuls în timpul președinției lui Joe Biden. Efectele devastatoare ale moștenirii lăsate de fostul președinte american Donald Trump nu au fost încă inversate, dar Washingtonul a demonstrat un nou entuziasm de a lucra cu aliații săi pe continentul european.

Au existat sentimente mixte cu privire la consolidarea cooperării cu Washingtonul în Europa, în special în domeniile securității și politicii externe. Se pare că eforturile lui Biden de până acum nu au fost suficiente pentru a restabili încrederea și solidaritatea între SUA și UE în urma consecințelor negative ale președinției lui Trump și ale  pandemiei COVID-19. Unele chestiuni controversate, cum ar fi stabilirea unei relații cu China, adoptarea unei poziții față de Rusia și cooperarea economică și coordonarea pentru recuperarea post-coronavirus par a fi amânate pentru a păstra atmosfera pozitivă în relațiile transatlantice.

Din perspectiva Turciei, ultimul summit al liderilor nu a promis niciun pas constructiv. Și într-adevăr, summit-ul a fost o dezamăgire majoră pentru Ankara, care se pregătea să-și revigoreze relațiile cu Bruxelles. Declarațiile privind o ”agendă pozitivă” cu Turcia nu au dus la rezultate concrete. Este evident pentru mulți în Turcia că presupusa „agendă pozitivă” este de fapt nesinceră și utilizată cuprinzând doar eforturile autonome ale Ankarei.

Declarația finală a inclus nouă articole despre Turcia; cu toate acestea, niciunul dintre aceste articole nu a vorbit despre Turcia ca țară candidată. Nu au fost făcuți pași concreți pentru a ridica relațiile cu Turcia la un nivel mai bun și chiar dialogul cu Turcia a fost legat de anumite condiții.

Ajutorul pentru refugiații sirieni a fost menționat în declarația finală, dar cooperarea în domeniul migrației nu se referă doar la Turcia. În ciuda „agendei pozitive” care a durat nouă luni, nu s-au luat măsuri concrete pentru normalizarea relațiilor cu Turcia. Printre promisiunile Europei se numără: liberalizarea regimului de vize, actualizarea uniunii vamale, revitalizarea procesului de aderare, o mai bună coordonare și cooperare în domeniul apărării și al politicii externe.

Discuțiile despre agenda pozitivă i-au entuziasmat pe susținătorii agendei UE în societățile civile, precum și pe actorii oficiali. Această scurtă perioadă de optimism se transformă rapid în dezamăgire din cauza amânării continue a UE. Unele state membre ale UE ar putea fi  mulțumite de deteriorarea relațiilor UE-Turcia, dar menținerea impasului negativ va slăbi și poziția strategică a UE pe termen lung. Vocile sceptice și critice din Turcia vor câștiga și mai mult teren în urma deciziilor nedrepte ale liderilor europeni cu privire la Turcia.

Părerea oficială în Turcia este că „agenda pozitivă” a UE în legătură cu Turcia este „nesinceră”. Acest lucru va face abordarea colaborativă în relațiile Turcia-UE mai dificilă decât era acum șase luni, când existau speranțe la orizont.

Cei care beneficiază de această abordare nesinceră sunt cercurile turcofobe din Europa și euroscepticismul care se extinde în Turcia. Liderii UE ar trebui să înceteze să se ascundă în spatele revendicărilor grecilor și greco-ciprioților ca o scuză pentru a amâna îmbunătățirea relațiilor cu Turcia. Prin urmare, este în joc credibilitatea „agendei pozitive”. În cazul în care această poziție oficială nesinceră continuă, Ankara și publicul turc în general ar putea pierde interesul și entuziasmul pentru dezvoltarea dialogului și cooperării cu UE.