UNICEF: 1 din 6 bebeluși din nordul Fâșiei Gaza se confruntă cu malnutriție severă

UNICEF a cerut Programului Alimentar Mondial și Organizației Mondiale a Sănătății să furnizeze de urgență asistență umanitară durabilă în Fâșia Gaza.

2104642
UNICEF: 1 din 6 bebeluși din nordul Fâșiei Gaza se confruntă cu malnutriție severă

Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) a împărtășit rezultatele raportului intitulat Vulnerabilitatea alimentară și analiza situației din Gaza.

În raportul în care au fost prezentate datele pentru luna ianuarie s-a subliniat că situația este foarte gravă mai ales în nordul Fâșiei Gaza.

S-a precizat că timp de mai multe săptămâni ajutorul umanitar nu a putut fi livrat în nordul Fâșiei Gaza și s-a menționat că 1 din 6 copii cu vârsta sub 2 ani ( 15,6% din totalul copiilor din nordul țării) se confruntă cu malnutriție severă, conform studiilor efectuate în adăposturi și unități sanitare; în timp ce 3% dintre aceștia sunt expuși la o slăbiciune extremă, care le pune viața în pericol.

Raportul a avertizat că, în lipsa unui tratament urgent, acești copii se vor confrunta cu complicații medicale și cu riscul de deces și a subliniat că situația se deteriorează din ce în ce mai mult.

S-a raportat că un studiu similar a fost efectuat în Rafah, Gaza, și s-a comunicat că "5 % dintre copiii cu vârsta sub 2 ani din Rafah se confruntă cu malnutriție severă".

Raportul a subliniat importanța accesului ajutoarelor umanitare în regiune și a afirmat că noile atacuri asupra orașului Rafah ar trebui să fie prevenite, accentuând că "copiii înfometați, însetați și slăbiți" din Gaza se îmbolnăvesc.

"În Gaza, 90% dintre copiii cu vârsta sub 5 ani suferă de cel puțin o boală infecțioasă", a fost marcat în raport și  s-a notat că numărul cazurilor de diaree a crescut de 23 de ori față de 2022.

UNICEF a cerut Programului Alimentar Mondial și Organizației Mondiale a Sănătății să furnizeze de urgență asistență umanitară durabilă în Fâșia Gaza.



Ştiri din aceeaşi categorie