Conflictul Israel – Palestina. Noul bilanț

Ministerul palestinian al Sănătății din Gaza a anunțat că Israelul a ucis 7 mii 28 de persoane, dintre care 2 mii 913 - copii, 1 709 - femei și 397 - bătrâni, și a rănit 18 mii 484 de persoane în atacurile sale asupra Fâșiei Gaza.

2056771
Conflictul Israel – Palestina. Noul bilanț
gazze-saglik.jpg
Gazze Şeridi İsrail Saldırıları Çocuklar3.jpg
gazze saldiri-cocuk.jpg
gazze.jpg
israil gazze saldiri.jpg
israil cami saldiri.jpg

Armata israeliană a raportat că forțele sale terestre au organizat o nouă operațiune în Fâșia Gaza asediată.

Într-o declarație scrisă făcută de armată s-a afirmat că avioanele de luptă și vehiculele aeriene fără pilot (UAV) au sprijinit, de asemenea, operațiunea forțelor terestre în regiunea centrală a Fâșiei Gaza.

În cursul operațiunii avioanele și unitățile de artilerie au lovit zone care ar aparține Brigăzilor Izz ad-Din al-Qassam, aripa militară a Hamas, în întreaga Gaza, în special în regiunea Shejaiya.

S-a precizat că forțele terestre s-au întors înapoi pe teritoriul israelian după operațiune și că niciun soldat nu a fost rănit.

Armata israeliană a anunțat că a organizat cu o zi înainte o operațiune cu tancuri în nordul Fâșiei Gaza.

Între timp bombardamentele intense ale armatei israeliene vizând Fâșia Gaza au continuat pe tot parcursul nopții trecute, conflictul intrând în cea de-a 21-a zi.

Potrivit agenției oficiale palestiniene de știri WAFA, s-au înregistrat victime și răniți în urma atacului aerian asupra moscheii al-Abyad din tabăra de refugiați Shati, din vestul Fâșiei Gaza. Moscheea Al-Abyad, care a fost țintită cu mai multe rachete, a fost distrusă.

Avioanele de război israeliene au vizat, de asemenea, locuințele civililor din Khan Younis, din tabăra de refugiați Ash-Shati și din diferite părți ale orașului.

În raidurile desfășurate de armata israeliană cu un număr mare de soldați în orașele Jenin și Nablus din Cisiordania ocupată, 2 palestinieni au fost uciși și 12 palestinieni au fost răniți.

Cel puțin 15 palestinieni au fost uciși și mulți alți au fost răniți în atacul israelian care a vizat casele civililor din orașul Khan Younis.

Casa familiei jurnalistului palestinian Yasir Abu Namus a fost, de asemenea, ținta atacului, fiind uciși jurnalistul Abu Namus și mama sa.

În dimineața zilei de 7 octombrie, Brigăzile Izz ad-Din al-Qassam, aripa armată a Hamas, au lansat o ofensivă de amploare împotriva Israelului denumită "Potopul de la Aqsa".

Armata israeliană a ripostat lansând operațiunea " Sabia de fier " în Fâșia Gaza cu avioanele sale de luptă.

1400 de israelieni, inclusiv 309 de soldați, au fost uciși și 5 132 de israelieni au fost răniți în atacurile lansate din Gaza.

Ministerul palestinian al Sănătății din Gaza a anunțat că Israelul a ucis 7 mii 28 de persoane, dintre care 2 mii 913 - copii, 1 709 - femei și 397 - bătrâni, și a rănit 18 mii 484 de persoane în atacurile sale asupra Fâșiei Gaza.

În Cisiordania ocupată 106 de palestinieni au fost uciși în atacurile forțelor israeliene și ale coloniștilor evrei.

25 de jurnaliști au fost uciși în zonele de conflict, majoritatea în bombardamentele Israelului.



Ştiri din aceeaşi categorie