Țările G7, sprijin pentru Ucraina

Țările G7 au emis o declarație comună pentru a sprijini Ucraina în cadrul Summitului NATO desfășurat la Vilnius, capitala Lituaniei.

2010840
Țările G7, sprijin pentru Ucraina

Țările G7 (Statele Unite ale Americii Canada, Germania, Regatul Unit, Franța, Italia, Japonia) au convenit asupra unei declarații comune care prevede un cadru de securitate pentru Ucraina în cadrul Summitului NATO.

Țările G7 au emis o declarație comună pentru a sprijini Ucraina în cadrul Summitului NATO desfășurat la Vilnius, capitala Lituaniei.

Declarația a reconfirmat angajamentul de neclintit al țărilor G7 față de obiectivul strategic al Ucrainei libere, independente, democratice și suverane, capabile să se apere și să descurajeze viitoarele agresiuni în interiorul granițelor sale recunoscute la nivel internațional.

”Reafirmăm că securitatea Ucrainei este o parte integrantă a securității regiunii euro-atlantice... Invazia ilegală și nemotivată a Rusiei în Ucraina reprezintă o amenințare la adresa păcii și securității internaționale, o încălcare clară a dreptului internațional și este incompatibilă cu interesele de securitate ale G7” se notează în declarația în cauză.

A mai fost marcat: ”Vom fi alături de Ucraina în apărarea sa împotriva agresiunii rusești, indiferent cât timp va dura aceasta. Suntem uniți în ceea ce privește sprijinul permanent pentru  Ucraina bazat pe valorile și interesele noastre democratice comune și mai presus de toate pe respect față de Carta ONU și principiile integrității teritoriale și suveranității”.

Observând că fiecare dintre țările G7 va colabora cu Ucraina în ceea ce privește angajamentele și acordurile de securitate specifice, bilaterale și pe termen lung, în declarație se subliniază faptul că există un acord cu privire la furnizarea continuă a unei forțe durabile capabile să apere Ucraina în prezent și să descurajeze agresiunea rusească în viitor.

S-a precizat că va fi furnizat sprijin material și tehnic pentru nevoile urgente ale Ucrainei care decurg din război și a fost reiterat, de asemenea, angajamentul de a contribui pozitiv la securitatea comună a acestei țări și de a consolida măsurile de transparență și responsabilitate în ceea ce privește asistența reciprocă.



Ştiri din aceeaşi categorie