Autoritățile americane au vorbit despre evoluțiile din Afganistan

Price a evaluat eforturile talibanilor de a forma un guvern în Afganistan și cea mai recentă situație din țară.

1701939
Autoritățile americane au vorbit despre evoluțiile din Afganistan

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al Statelor Unite (SUA), Ned Price, a declarat că noul guvern ce va fi  format în Afganistan, care este controlat de talibani, ar putea fi recunoscut numai după ce va îndeplini anumite criterii.

Price a evaluat eforturile talibanilor de a forma un guvern în Afganistan și cea mai recentă situație din țară.

Oficialul a declarat că ei lucrează cu Turcia și Qatar în procesul de redeschidere a aeroportului din Kabul și că deschiderea aeroportului va fi în beneficiul tuturor părților, inclusiv a talibanilor și a comunității internaționale.

Subliniind importanța deschiderii aeroportului Internațional Hamid Karzai pentru ajutoare umanitare trimise în Afganistan, purtătorul de cuvânt a mulțumit Turciei și Qatarului pentru eforturile depuse în acest context.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului Apărării al SUA (Pentagon), John Kirby, a fost întrebat la o conferință de presă zilnică dacă ei vor sprijini grupurile din provincia  Panjshir împotriva talibanilor în ciocnirile între grupurile locale și talibanii în această regiune. Oficialul a răspuns: „Misiunea Armatei SUA în Afganistan s-a încheiat” , sugerând că nu ei nu se vor implica în conflictele din zonă.

Vicepreședintele Kamala Harris a purtat o convorbire telefonică cu prințul moștenitor al Bahrainului Salman bin Hamad bin Isa Al Khalifa și prințul moștenitor al Kuweitului Meshal al-Ahmed al-Jaber al-Sabah.

Potrivit Biroului de presă al Casei Albe, Harris le-a mulțumit prinților moștenitori din Kuweit și Bahrain pentru rolul lor în procesul din Afganistan și a subliniat că relațiile strânse cu țările lor vor continua.



Ştiri din aceeaşi categorie