Inaugurarea Consulatului General al Turciei în capitala Autonomiei Găgăuze

Vlah: ”Deschiderea Consulatului General este un pas foarte important atât pentru Regiunea Autonomă Găgăuză, cât și pentru Republica Moldova.”

1480520
Inaugurarea Consulatului General al Turciei în capitala Autonomiei Găgăuze

Guvernatorul Unității teritoriale autonome Găgăuzia, Irina Vlah, a declarat la ceremonia oficială de deschidere a consulatului general al Turciei în orașul Comrat: "Deschiderea Consulatului General este un pas foarte important atât pentru Regiunea Autonomă Găgăuză, cât și pentru Moldova. Felicit pe toată lumea cu acest prilej. Aveam nevoie de aceasta."

Subliniind că Turcia a sprijinit Autonomia Găgăuză și a fost alături de ea încă de la fondarea acesteia, Vlah a marcat: "Relațiile culturale, sociale și economice între cele două popoare au atins cel mai înalt nivel, cooperarea s-a îmbunătățit. Proiectele implementate de Turcia în regiune au contribuit la dezvoltarea autonomiei Găgăuze."

Oficialul a atras atenția la stadiul avansat al relațiilor dintre Republica Moldova și Turcia și a adăugat: "Regiunea autonomă găgăuză are un mare potențial în ceea ce privește dezvoltarea în continuare a relațiilor dintre cele două țări. Nu ar trebui să rămânem la acest punct, trebuie să avansăm împreună."

Mnistrul de externe al Republicii Moldova, Oleg Țulea, de asemenea a susținut un discurs în cadrul ceremoniei și și-a exprimat onoarea de a fi prezent la inaugurarea Consulatului General al Turciei la Comrat în ziua celei de-a 29-a aniversări a Independenței Republicii Moldova.

Țulea a spus: "Este foarte important pentru noi că ministrul de externe Mevlüt Çavușoğlu sărbătorește împreună cu poporul din Moldova ziua noastră națională. Acest lucru confirmă nivelul și calitatea parteneriatului strategic dintre țările noastre."

Reamintind că, ca urmare a eforturilor comune ale celor două țări, cetățenii moldoveni și turci pot călători fără vize și pot stabili parteneriate la nivel local, ministrul a notat: ”Regiunea Autonomă Găgăuză este o punte de prietenie între cele două țări."

Menționând că ei doresc să consolideze în continuare relațiile economice cu Turcia, oficialul a adăugat: "Vrem ca relațiile economice dintre Moldova și Turcia să fie mai strânse, ca investitorii turci și companiile turce să vină în Republica Moldova. În acest context, sperăm să atingem obiectivul de 1 miliard de dolari în volumul comercial bilateral stabilit acum mulți ani."

Ministrul moldovean de asemenea a mulțumit omologului său turc pentru ajutorul acordat Republicii Moldova de către Turcia pentru combaterea epidemiei declanșate de noul tip de coronavirus Covid-19.



Ştiri din aceeaşi categorie