Festivalul Internațional ​de Teatru Sabanci a început la Adana

Festivalul Internațional ​de Teatru Sabanci a început la Adana

459899
Festivalul Internațional ​de Teatru Sabanci a început la Adana

Festivalul Internațional ​de Teatru Sabanci -(Teatrul de stat ) a început la Adana.

Festivalul este la cea de-a 18-a ediţie şi se va întâlni cu iubitorii de artă timp de o lună.

În timpul festivalului 16 de piese de teatru din Turcia şi 7 piese de teatru străine se vor întâlni cu publicul.

Vântul de cultură şi arte ale comunităților locale și străine, va sufla în oraşul Adana.

În cadrul festivalului, de asemenea, vor avea loc jocurile alternative ale companiilor de teatru pentru tineret.

Producția Karagoz , va organiza ateliere de lucru pentru confecţionarea măştilor şi a artei din piele sau pe alte diverse teme.

Deschiderea festivalului a avut loc la Centrul Cultural de Teatru și Artă, Haci Ömer Sabancı din oraşul Adana.

Câştigătorul Premiului de Onoare, acordat maeștrilor de teatru care au contribuit la dezvoltarea artelor,în cadrul acestui festivalul a fost acordat, actorului Erdal Özyağcılar.

Prima piesă pusă în scenă la Festival a fost "Bine ai venit pictore" care aparţine Ansamblului deTeatru, Pescărușul.



Ştiri din aceeaşi categorie