Ministrul de externe Fidan va reprezenta Türkiye la Summitul pentru energia nucleară

Ministrul de externe, Hakan Fidan va explica politicile Türkiye în materie de securitate energetică în cadrul Summitului pentru energia nucleară.

2117727
Ministrul de externe Fidan va reprezenta Türkiye la Summitul pentru energia nucleară

Primul Summit pentru energia nucleară va avea loc la 21 martie la Bruxelles, capitala Belgiei.

În cadrul evenimentului se va discuta despre tranziția către energia curată, securitatea energetică și rolul energiei nucleare în combaterea schimbărilor climatice.

La această reuniune Türkiye va fi reprezentată de ministrul de externe, Hakan Fidan.

Ministrul Fidan se va adresa șefilor de stat și de guvern prezenți la summit, va explica politicile Türkiye în materie de securitate energetică și va oferi informații cu privire la proiectul centralei nucleare de la Akkuyu.

De asemenea, va fi explicat faptul că atât centralele nucleare convenționale, cât și reactoarele modulare mici vor constitui un element fundamental al securității energetice a Türkiye.

La Summitul pentru energia nucleară au fost invitați reprezentanți ai țărilor care utilizează energia nucleară, care urmăresc să își dezvolte capacitățile în acest domeniu și care vor trece la energia nucleară.

La reuniune vor participa șefi de guvern și de stat sau adjuncți ai acestora, șefi ai Consiliului și Comisiei Uniunii Europene din 18 țări, precum și miniștri și înalți funcționari din 17 țări.



Ştiri din aceeaşi categorie