Președintele iranian Reisi vine în Türkiye

Președintele Republicii Islamice Iran, Ibrahim Reisi va efectua astăzi o vizită oficială în Türkiye, la invitația președintelui Recep Tayyip Erdoğan.

2092664
Președintele iranian Reisi vine în Türkiye

Într-un comunicat difuzat de Direcția de Comunicare din cadrul Președinției, se precizează că, în timpul vizitei, în capitala Ankara va avea loc cea de-a opta reuniune a Consiliului de cooperare la nivel înalt Türkiye-Iran, sub conducerea președintelui Erdoğan și a lui Reisi.

În cadrul reuniunii, relațiile Türkiye-Iran vor analizate sub toate aspectele și vor fi discutate măsurile pentru aprofundarea și dezvoltarea cooperării bilaterale.

"Pe lângă relațiile bilaterale, în cadrul reuniunii va avea loc și un schimb de opinii cu privire la problemele regionale și globale actuale, în special atacurile israeliene asupra Fâșiei Gaza și teritoriilor palestiniene ocupate. Cu ocazia reuniunii, pe ordinea de zi figurează, de asemenea, semnarea diverselor documente menite să consolideze baza convențională a relațiilor", se arată în comunicat.



Ştiri din aceeaşi categorie