Hulusi Akar: ”Turcia va urmări evoluțiile din Afganistan.”

Aproximativ 20 de mii de soldați și civili turci au servit în Afganistan începând din 2002.

1700887
Hulusi Akar: ”Turcia va urmări evoluțiile din Afganistan.”

Ministrul Apărării Naționale, Hulusi Akar, a declarat că soldații turci și-au îndeplinit datoria în Afganistan și s-au întors în țară și a marcat că ei vor urmări îndeaproape evoluțiile din regiune.

Hulusi Akar a rostit un discurs în cadrul unei ceremonii ce s-a desfășurat la Comandamentul bazei principale de transport aerian Kayseri cu prilejul întoarcerii în Turcia a personalului Comandamentului Turciei din Afganistan.

Afirmând că în afară de misiunile de luptă soldații turci au ajutat la instruirea afganilor, ministrul a declarat că aproximativ 20 de mii de soldați și civili turci au servit în Afganistan începând din 2002.

Oficialul a spus că condițiile s-au schimbat rapid după ce talibanii au preluat controlul asupra capitalei Afganistanului Kabul și decizia NATO de a părăsi această țară a nevoit Turcia să-și reevalueze misiunea.

Susținând că ei au evacuat personalul și cetățenii turci în mai puțin de 48 de ore, luând decizii rapide și eficiente, Akar, a notat că desfășurarea cu succes a evacuării în ciuda tensiunilor pe aeroportul din Kabul a demonstrat puterea forțelor armate turce și a subliniat că Turcia va urmări îndeaproape evoluțiile în regiune.

Hulusi Akar a mulțumit de asemenea aliaților Turciei din cadrul NATO, Pakistanului și Tadjikistanului, care au acordat sprijin în timpul evacuării.

Talibanii au preluat controlul asupra capitalei Kabul fără ciocniri după ce președintele Ashraf Ghani a părăsit țara în data de 15 august, și mai mute țări au început să-și evacueze trupele și cetățenii .



Ştiri din aceeaşi categorie